Spun am depăşit pentru că îmi place şi îmi doresc să fiu optimistă şi de data asta.  Dar termenul corect ar fi probabil îmbunătăţit deoarece am trecut de la atacuri de panică la o mică senzaţie de disconfort în momente mai agitate, cum ar fi zonele cu tulburenţe.

Nu ştiu cum m-am ales cu această frică, deoarece prima data când am zburat a fost undeva prin 2009-2010, la Timişoara, şi am fost complet relaxată, chiar încântată de experienţă. Au mai urmat şi alte zboruri scurte prin ţară şi, la fel, totul ok. În plus, prin 2012 am zburat cu balonul cu aer cald, timp de o oră, şi nici atunci nu am simţit nici cea mai mică urmă de teamă sau panică. 

De vreo doi ani în schimb lucrurile s-au complicat şi, înaintea oricărui zbor, începeam să mă agit nu doar în momentul zero, dar şi cu câteva zile înainte. Nu am călătorit foarte mult cu avionul, dar 1-2 plecări pe an au fost suficient de neplăcute, încât să nu-mi mai doresc să mai pun piciorul într-o aeronavă.

Dar pentru că nu vreau ca nişte atacuri de panică să mă împiedice să călătoresc şi să nu îmi îndeplinesc #mybucketlist, m-am decis ca anul acesta să cer ajutorul.  

În primul rând, pentru cine nu a trecut printr-o astfel de stare (deşi ştiu că nu sunt singura) atacul de panică se manifestă prin palpitaţii, transpiraţie a palmelor, senzaţie de leşin, dar mai ales de sufocare. Este atât de puternică această senzaţie încât ai impresia că ţi se opreşte inima în loc şi că în următoarele secunde o să mori.  Secunde care ţi se par minute, ore, zile. Pentru că na, trebuie să intervină şi teoria relativităţii timpului undeva, de parcă nu era de ajuns.  

Partea bună este că există soluţii. Pentru mine nu au funcţionat doar articolele de pe net şi sfaturile de acolo, ci aveam nevoie de o confirmare din partea unor persoane care au mai trecut prin asta, sau din partea unui specialist. Au mai fost şi încurajările şi recomandările lui Andrei care, pe lângă faptul că mi-a fost coleg la Spada, este şi coach.

Aşadar, în cazul meu, frica aproape că a dispărut datorită formulei magice de mai jos:

–  mers la psiholog – da, am aproape 3 luni de când fac şedinţe de terapie şi pot spune că a fost una dintre cele mai bune decizii din viaţa mea.

– exerciţii de respiraţie şi “numărat în gând”. Nu ştiu dacă există o denumire oficială pentru asta, dar am numărat vreo 100 de oi, aşa cum făceam când eram mică, înainte să adorm. 🙂

– exerciţii de meditaţie pe care le-am făcut cu câteva zile înainte şi chiar în aeroport. Andrei mi-a recomandat Insight Timer, o aplicaţie cu meditaţii ghidate. Din păcate, nu funcţionează şi offline, dar a început să-mi placă foarte mult şi încerc să-mi fac timp să meditez cel puţin 15 minute pe zi.

– pentru că cel mai greu îmi era să fac faţă senzaţiei de plutire şi zgomotului de motor, mi-am ţinut mintea ocupată cu o carte pe care am descărcat-o de pe Audible. Trebuie să recunosc că nu am putut urmări acţiunea din The Girl On The Train, dar cel puţin am stat liniştită până când am aterizat la Bruxelles.

– foarte mult m-a ajutat şi faptul că nu am călătorit singură. Atunci când ai pe cineva lângă tine (în cazul meu a fost Olivia), te simţi confortabil şi în siguranţă, prin urmare senzaţia de anxietate dispare. A fost şi pentru prima dată când am zburat împreună şi ne-am văzut revistele la bord. Pretty awesome. <3

Btw, cei de la TAROM au lansat AirFi, un serviciu la bord care funcţionează wireless prin conectarea telefonului sau a tabletei, prin opţiunea de „avion”, la o platformă cu filme, muzică şi jocuri. Chiar dacă nu sunt cele mai noi producţii, pentru mine e binevenit un astfel de serviciu, mă ţine ocupată şi nu îi permite subconştientului meu să   “lucreze” împotriva mea.

Ştiu că frica mea de avion nu se compară cu alte fobii sau probleme de sănătate mai grave, însă atacurile de panică mă împiedicau să fac lucrurile care îmi plac şi care mă fac fericită. Şi cred că scopul nostru în viaţă este să fim fericiţi, indiferent de ce înseamnă fericirea pentru noi: să ai o familie cu trei copii, să fii CEO sau să zbori. 🙂