Dacă Ryan Bingham ar fi existat în viaţa reală, mi-ar fi plăcut să-l cunosc. Şi nu pentru că ar avea un zâmbet şarmant şi o viaţă aparent dezirabilă pentru mulţi dintre noi, ci aş fi vrut să-l întreb cum se simte acum când tot ceea ce e scris în carte s-a adeverit (more or less). 

Pentru cei care nu-l cunosc pe Ryan, el este un tip atrăgător, arogant, fost dependent de droguri şi pastile, pe alocuri snob, burlac şi colecţionar de…mile aeriene. Ryan îşi urăşete job-ul, în ciuda faptului că acesta îi permite să călătorească foarte des cu avionul, să cunoască oameni şi să se învârtă într-o lume a luxului şi a oamenilor superficiali, ceea ce câteodată poate fi un lucru bun. Care este jobul lui? Unul căruia trebuie să îi rezişti foarte bine psihic: concediază oameni sub “tutela” mincinoasă de „Tranziţie în carieră”. Singurul lucru care îl ţine să nu îşi dea demisia este pragul de 1 milion de mile pe care vrea să-l obţină de la compania Marele Vest.

Publicată prima dată în 2001, cartea are descrieri ample şi, într-un fel sau altul, prezice viitorul corporatist în care trăim astăzi, dar şi criza economică şi lanţul masiv de concedieri. Însă, dintre toate efectele negative pe care orice job din sec. 21 le are, cel mai grav mi se pare lipsa timpului pentru viaţa personală. Lucru pe care îl resimte şi Ryan care, pe parcursul întregii cărţi, încearcă să nu rateze nunta surorii lui, fiind mereu blocat prin aeroporturi sau rătăcit prin oraşele americane.

Partea amuzantă este că în ultimele două săptămâni, cât mi-a luat să citesc cartea, am vorbit cu două persoane diferite despre obiectivul lor de a strânge mile pentru a obţine nu ştiu ce reduceri hoteliere. Aşadar, viaţa bate cartea, sau cartea bate viaţa?  🙂