Astazi, Bruno face un an. Acum 11 luni, intr-o seara friguroasa, iesea dintr-un buzunar, speriat si ciufulit, un mic ghemotoc de blana. Initial, nici nu stiam cum sa il tin, ce sa ii fac, unde sa il pun. Eram fascinata de marimea lui si de faptul ca nu scotea un sunet. Alerga dezorientat dintr-o parte intr-alta a camerei, in cautarea unui loc cald presupun, fiind despartit mult prea devreme de mama si fratii lui.

Am simtit cum brusc mi s-a schimbat viata si emotiile unui nou inceput, cu o noua responsabilitate, isi faceau aparitia. Primele zile am fost panicata maxim, nici nu dormeam bine, nici nu ma puteam concentra la birou, fiind nerabdatoare sa ma duc acasa sa vad ce „vraji” a mai facut Bruno. Nu foarte mari, doar cateva (mai multe) pete pe ici, pe colo, cabluri roase si papuci desirati. Cam la astea avea acces. In rest, era atat de mic, incat se impiedica si de pragul usilor, de picioarele noastre, de sticla de apa lasata pe parchet, in timp ce canapeaua era pentru Bruni un adevarat zgarie-nor.

Primele luni au „zburat” mai repede decat ma asteptam. Am trecut cu brio si peste serile nedormite cand, la ora 2 el avea chef de joaca si ma musca de nas, peste trezitul cu noaptea in cap pentru ca avea nevoie la „baie”, peste caderea dintisorilor pe care ii gaseam pe pardoseala sau prin pat si peste ridicatul urechiuselor, semn ca va fi sanatos si frumos.

Astazi, cei 3 „nasturei”, adica ochii si nasucul, arata aproape identic, si sunt atat de mici si perfect rotunzi, incat parca ar fi desenati, in timp ce codita seamana cu un mini-pamatuf de praf, un mic radar de joaca pentru ca, atunci cand te prinde in fata lui, codita incepe si se zbate de-o parte si de alta, cu o viteza uluitoare. Ca orice „tanar”, Bruno a capatat si obiceiuri mai putin cuminti, dar este atat de scump, chiar si in momentele acelea, incat mi-e foarte greu sa il cert: de la furat papuci sau sosete si ascuns sub pat, la rontait capace de tot felul, pana la latrat in toiul noptii la orice zgomot mic care i se pare lui deranjant.

Astfel, le voi multumi forever prietenilor mei (Ioana, Horia, Ana, Catalin, Micky, Lidia, Cosmin, Diana, Mihai si Tavi) care mi-au facut cadou aceasta bucurie, pe numele sau intreg, Bruno Batman Jr. In plus, oricine are un animalut acasa ar trebui sa simta tot ceea ce simt eu atunci cand intru pe usa si sunt invadata de o groaza de „pupici” si un nasuc umed 🙂

Happy B’Day, Bruno, The Magic Dog!