Faptul ca imi iubesc jobul nu mai este un secret pentru prietenii si colegii mei. Imi place atat de mult ceea ce fac in prezent, incat cu greu as renunta la un proiect editorial (www.casamea.ro) pe care l-am “crescut” impreuna cu Olivia, la o redactie ce pare desprinsa din serialul “Poza la minut” (Just Shoot Me), la un loc de munca unde il pot lua cu mine si pe Bruno si unde programul este atat de flexibil incat pot scrie articole si de pe plaja.

Un motiv de bucurie este si atunci cand suntem implicati, ca parteneri, in diverse proiecte. Intotdeauna am urat monotonia – nu stiu cui ii place, de fapt – si am cautat modalitati prin care sa o alung, acceptand provocari sub diferite “forme”. O experienta foarte frumoasa a fost filmarea unui spoof pentru Bikefest, cel mai mare eveniment dedicat biciclistilor, din Bucuresti.

Propunerea a venit din partea fetelor de la Green Revolution, principalul organizator al evenimentului, de a realiza un filmulet (parodie) de prezentare, impreuna cu George, colegul meu de la Academia Catavencu. Fara a lua in considerare faptul ca experienta mea cu actoria este (aproape) egala cu zero am acceptat, iar acum am cu ce sa imi distrez nepotii la batranete :).

Dupa cateva email-uri trimise intre noi si o schimbare neasteptata de scenariu, am ajuns sa filmam la Bragadiru, in depozitul de biciclete I’Velo, dar si pe stradutele destul de aglomerate ale oraselului. Orice filmare presupune multe “duble”, chiar daca vorbim de 1 minut de difuzare. Prin urmare, nici noi nu am dus lipsa.

In prima secventa, unde joc rolul iubitei lui George, cred ca ne-am plimbat de aproximativ 10 ori dintr-un capat intr-altul al strazii – si asta sub privirile bulversate ale locatarilor din blocul alaturat care mai aveau putin si sunau la 112 sa raporteze rapirea unui tanar -, am dat cu bicicleta tot de atatea ori de pamant, iar partea cu alergatul a fost “cireasa de pe tort”. “Catalina, nu mai rade, trebuie sa pari speriata pentru ca prietenul tau a fost rapit” – asta mi se “soptea” din “culise”. Hmmm, greu sa te concentrezi si sa nu razi cu gura pana la urechi, cand in fata ta se afla camera si in spatele ei o parte din echipa de filmare.

Dintotdeauna mi s-a parut grea meseria de actor, mai ales daca nu ai un talent innascut pentru asta. Sa fii capabil sa exprimi diferite emotii – de la bucurie, teama, nebunie, depresie etc. – cat mai natural cu putinta, mi se pare fascinant. Nu stiu cat de bine mi-a iesit mie, dar m-am straduit cat de mult am putut :).

George, in schimb, a avut de filmat mai multe secvente, timp in care eu urmaream cum sunt setate luminile, cat de mult conteaza umbrele, calitatea sunetului, unghiul de filmare, mimica, atitudinea, etc. Fiecare secunda este importanta, orice miscare gresita presupune alta “dubla” si multa oboseala, atat pentru actori, cat si pentru regizor si restul echipei.

Intr-un final, dupa mai multe ore de filmare, rasete cu lacrimi, replici uitate si repetate, secvente in slow motion, am reusit sa o scoatem la capat. A urmat o noapte alba si o zi de editat si montat, si spoof-ul nostru a fost gata 🙂

Vizionare placuta si ne vedem la BikeFest!

C.C.