Să ucizi o pasăre cântătoare | Harper Lee

Spread the love!
  •   
  •   
  •   

Atunci când vreau să fac o pauză de la cărţile job-related, mă relaxez citind beletristică. Sunt fascinată de cât de multă inspiraţie stă în spatele unui roman cu sute de pagini, zeci de personaje, întâmplări, intrigi şi locuri descrise până la cel mai mic amănunt. Sper ca într-o altă viaţă să fiu scriitoare. 🙂

Dacă luna trecută l-am cunoscut pe Ove, luna aceasta am reuşit să termin o carte pe care o aveam de ceva timp pe listă – „Să ucizi o pasăre cântătoare” (To kill a mockingbird), Harper Lee. Mi-ar fi plăcut să o citesc în engleză, dar când am găsit-o pe rafturile de la Cărtureşti, nu aş mai fi avut răbdare să aştept încă două săptămâni, cât timp ar fi durat să ajungă dacă mi-aş fi comandat-o de pe Bookdepository.

Harper Lee este una dintre cele mai apreciate scriitoare americane, iar opera sa este considerată o capodoperă a literaturii clasice. S-a născut în anii ’20 în Alabama, Statele Unite, şi mare parte din roman a fost inspirată din realitatea oraşului său natal, Monroeville. O realitate dominată de rasismului existent la fiecare colţ de stradă în anii ’30 când Marea Depresiune era în plină ascensiune.

Romanul este atât de bun datorită personajului principal – Atticus Finch, un avocat din ţinutul Maycomb – care se dovedeşte a fi un reper al moralităţii într-o comunitate condusă de albi. Tatăl a doi copii – Jem şi Scout, rămas văduv, el îşi educă copiii în spiritul libertăţii şi al echităţii.

Întreaga acţiune se desfăşoară în jurul familiei sale şi a deciziei lui Atticus de a-l apăra în faţa Curţii pe Tom Robinson, un tânăr de culoare, acuzat că a violat o femeie albă. El pleacă de la premisa că toţi oamenii sunt egali şi că nu ar trebui să fie judecaţi după culoarea pielii, religie sau alte preferinţe. În ciuda eforturilor lui de a-i convinge pe membrii juriului că Tom este nevinovat, Atticus pierde cazul şi, mai mult de atât, ajunge să atragă ura semenilor săi din cauza faptului că a îndrăznit să apere un cioroi”.

De-a lungul capitolelor veţi avea parte şi de alte conflicte şi intrigi secundare, cum ar fi cine este Arthur (Boo) Radley şi de ce nu iese niciodată din casă.

Morala romanului este aceea a inocenţei. Şi pleacă de la citatul de mai jos:

‘Remember it’s a sin to kill a mockingbird.’ That was the only time I ever heard Atticus say it was a sin to do something, and I asked Miss Maudie about it.

‘Your father’s right,’ she said. ‘Mockingbirds don’t do one thing but make music for us to enjoy…but sing their hearts out for us. That’s why it’s a sin to kill a mockingbird.

Cine este pasărea cântătoare din roman? Nimeni altul decât Tom care, deşi nevinovat, el este condamnat la închisoare şi într-un final ucis în timp ce încerca să evadeze.

“Să ucizi o pasăre cântătoare” a fost publicat în anul 1960, a câştigat premiul Pulitzer în 1961 şi a fost tradus în 40 de limbi străine; Harper Lee a murit anul trecut în luna februarie, la vârsta de 90 de ani, iar romanul de faţă a fost singura carte pe care a publicat-o.

Mie mi-a plăcut foarte mult, iar dacă vă pasionează genul acesta de teme, vă recomand şi Culoarea Purpurie, sau The Help.


Spread the love!
  •   
  •   
  •   

There are 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *