Un bărbat pe nume Ove | Fredrik Backman

Spread the love!
  •   
  •   
  •   

Nu-mi amintesc când am plâns ultima dată citind o carte. Poate nici nu am plâns, aşa cum o fac la orice film mai mult sau mai puţin siropos, dar există un început pentru toate. Duminică, în timp ce mă întorceam cu trenul de la Târgovişte la Bucureşti, am deschis cartea, hotărâtă să o termin (mai aveam vreo 20-30 de pagini).

Eram într-un vagon foarte aglomerat, cu oameni care stăteau şi în picioare, alţii pe scări, dar asta-i altă poveste. Şi am citit, şi am citit, şi am simţit cum încep să mă încrunt uşor şi cum lacrimile stăteau la marginea pleoapelor, aşteptând să cadă. Am stat câteva minute cu capul aplecat, concentrată să mi le retrag, să nu mă vadă persoanele din faţa mea, moment în care mi-am deschis telefonul şi i-am scris Florentinei pe Facebook că îmi vine să plâng. Ea m-a avertizat că aşa va fi şi a încercat să mă ţină ocupată, să-mi iau gândul de la ultimele pagini pe care le citisem.

Cam aşa sunt toate cele 428 de pagini care ne introduc în viaţa lui Ove; pline de emoţii, de trăiri, de bucuria lucrurilor simple, de grija faţă de cei din jur sau de dorul pentru cei care nu mai sunt alături de noi. La prima vedere, Ove este cel mai morocănos vecin pe care cineva l-ar putea avea, tipicar şi introvertit, singuratic şi insensibil, un fel de Gru. Mai mult de atât, se pare că principala sa ocupaţie este aceea de a-şi pune capăt zilelor, căutând diferite metode de suicid, de la spânzurătoare, la moarte prin asfixiere cu gaze de eşapament, până la un glonţ în cap; de fiecare dată însă viaţa sau, mai bine zis, vecinii îi întrerup planurile.

Ce aş putea să-ţi mai spun despre Ove? Are 59 de ani, este pasionat de construcţii şi iubeşte maşinile Saab. Îşi petrece zilele în compania unei pisici pricăjite pe care o adoptă vrând-nevrând şi este responsabil cu parcarea şi liniştea publică în cartierul rezidenţial în care locuieşte.

În timp, vei ajunge să-l cunoşti cu adevărat pe Ove şi să-ţi dai seama că are o inimă foarte mare, la propriu şi la figurat (vei înţelege dacă vei citi cartea) şi o viaţă nu tocmai fericită după ce Sonja, soţia sa, moare de cancer. Atunci realizezi de ce nu mai vrea nici el să trăiască.

Lucrurile se mai înviorează când în cartier se mută o familie tânără cu două fetiţe, şi asta cumva îi dă lui Ove o nouă ocupaţie. Parvaneh, soţia lui Patrick, este cea care încearcă să se apropie de bătrân, cei doi ajungând până la finalul poveştii să aibă o frumoasă relaţie de prietenie. Aceasta este şi cea care îl încurajează pe Ove să se împace cu vechiul său prieten şi vecin, Rune, aflat acum în scaun cu rotile. Cei doi se certaseră cu mulți ani în urmă din cauza titlului de Preşedinte al Asociaţiei de Locatari pe care amândoi şi-l doreau foarte mult, dar pe care doar unul putea să-l ocupe.

Mai sunt câteva întâmplări simpatice în roman, dar te las să le descoperi singur(ă).

Un lucru e cert: până la final îl vei îndrăgi tare mult pe Ove, îţi vei dori să-l cunoşti, să îi spui că totul va fi bine, sau pur şi simplu să îi mulţumeşti pentru că există. Pe cât de complicat pare a fi, el ne reaminteşte să ne bucurăm de prezent şi de oamenii din jurul nostru.

Le mulţumesc fetelor, Mihaela (aka LaPrajiturEla) şi Florentina, pentru recomandare şi sper că o vei citi şi tu, dar nu înainte să ai lângă tine un pachet cu șervețele. 🙂

 


Spread the love!
  •   
  •   
  •   

There are 3 Comments

  • Cezar says:

    e cam trist sa spui despre cineva la 59 de ani ca e „batran”..in rest e dragut ce ai scris

    • catalina.coca says:

      Hey,

      Să știi că și eu m-am gândit la asta, însă felul în care personajul este construit, personalitatea sa, tabieturile, lipsa chefului de viață etc., toate asta te fac să te gândești la el ca la un bătrânel, la cineva care de fapt e mai mare decât vârsta din buletin. 🙂 Inclusiv pe copertă mi se pare că „l-au îmbătrânit” mai mult decât cei 59 de ani. Mulțumesc pentru feedback oricum. Zi drăguță!

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *