Ora de dirigenţie

Spread the love!
  •   
  •   
  •   

Mi-am pus alarma să sune la 7, aşa cum mă trezeam şi în liceu, doar că atunci nu aveam telefon mobil, ci ai mei deschideau uşa camerei şi îmi spuneau în şoaptă: “Cătă, e şapte, trebuie să mergi la şcoală”. Vineri m-am trezit chiar cu un sfert de oră mai devreme, din cauza emoţiilor cred, şi am reuşit să mă dezmeticesc până la 7.30, când am plecat spre liceu. La 7.45 ajunsesem deja în curtea şcolii (avantajul de a locui într-un oraş mic) şi mă pregăteam să mă îndrept spre clasa în care am învăţat timp de patru ani. Am simţit un amestesc de emoţii, o combinaţie de amintiri şi lucruri noi, pe care aveam să le descopăr, primul dintre ele fiind faptul că uşile tapisate au fost înlocuite, iar cancelaria mutată de la parter la etaj.

c-tin carabella

În timp ce aşteptam elevii să intre la clasă, m-am uitat în toate colţurile camerei şi mă gândeam cum era totul acum mai bine de 10 ani. Din faţa catedrei, mi-am amintit de banca în care stăteam şi de câte lucrări “de urgenţă” şi teze am dat acolo.  De data aceasta însă rolurile erau inversate şi eu trebuia să fiu “Doamna Profesoară.”

Anul trecut, când am avut reuniunea de liceu, am acceptat invitaţia doamnei profesoare de istorie, Claudia Rusu, de a participa la o oră de dirigenţie în care să le povestesc elevilor de clasa a 12-a despre facultate, joburi şi viaţa în Bucureşti. Deşi nu îmi place să vorbesc în public, am trecut peste această teama, şi am zis că nu poate fi mai rău decât atunci când am filmat o emisiune cu Ariel, în primul an de când venisem la Spada.

Elevii m-au ajutat să trec peste emoţii şi au început să îmi pună întrebări, astfel încât cele 50 de minute, cât mă gândeam că va dura iniţial, s-au transformat în 3 ore. Aşa că, ora de dirigenţie s-a prelungit şi în cele două ore de limba romană pe care copiii le aveau în ziua respectivă. Întrebările lor au fost foarte concrete şi directe, în special din partea băieţilor, care erau mai îndrăzneţi. De la cum ţi se pare Facultatea de Sociologie, dar cea de Limbi Străine (ei fiind clasă de uman), cum ai reuşit să te angajezi în Bucureşti şi ce salariu aveai, până la viaţa de cămin sau statul în chirie. Cel mai amuzant moment a venit din partea unei eleve care m-a întrebat când m-am apucat să învăţ pentru bac.

Pe lângă curiozităţile lor, i-am încurajat să facă ceea ce eu regret că nu am făcut: să urmeze un semestru de studii în altă ţară şi cel puţin un internship plătit/neplătit într-o companie. Cred că orice experienţă, cu bune şi cu rele, nu poate fi comparată cu nicio diplomă, fie ea şi de nota 10.

Una peste alta, nu-mi vine să cred că au trecut 15 ani de când am intrat la liceu, că mulţi dintre profesorii pe care i-am avut, acum nu mai sunt, că în 2001 aveam în camera mea un telefon fix roz, pe care îl foloseam ca să-mi verific temele cu alte colege, sau că purtam bluze atât de scurte încât mă mir că astăzi nu am dureri grave de spate.

DAR, dacă aş da vreodată peste peştişorul auriu, ştiu ce i-aş cere. 🙂


Spread the love!
  •   
  •   
  •   

There are 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *