Două săptămâni până la start: BikeFest 2015

Spread the love!
  •   
  •   
  •   

Când mă gândesc la BikeFest-ul de anul trecut, îmi amintesc un singur lucru: picior în ghips. Da, pentru că așa mi se întâmplă câteodată când mă entuziasmez. Mă agit prea tare, calc strâmb, ajung la spitalul Floreasca și mă aleg cu o săptămână de stat în pat. Așa că anul acesta totul trebuie să decurgă perfect!

Evenimentul aniversar (se împlinesc 5 ediții) are loc în weekend-ul cu 12-13 septembrie (Parc Izvor) și, ca de fiecare dată, ne așteaptă multe lucruri cool. Eu m-am înscris deja în competiția Urban Race unde îmi voi testa „superputerile” de biciclist, așa cum ne provoacă organizatorii. Am numărul 1103! E de la sine înțeles (pentru cei care mă cunosc) că deja am emoții, însă trebuie să câștig și eu o medalie, ca să am cu ce mă lăuda colegilor de la Spada, care participă la mai toate maratoanele. 🙂

Ce se întâmplă anul acesta? Întreg evenimentul este un fel de festival al bicicliștilor, așadar vor fi mai multe activități care se vor desfășura pe parcursul celor două zile: tur ciclist caritabil (pedalăm pentru o faptă bună: pentru fiecare 20 de bicicliști prezenți în tur, Green Revolution donează o bicicletă unui copil care are nevoie de ea pentru a parcurge distanțe de câțiva kilometri, între școală și casă), „Doi pe bicicletă” – o competiție simpatică pentru cupluri sau „Speed Race” pentru cei care vor să își testeze nivelul de adrenalină.

O să avem parte și de puțin shopping la BikeFest Expo, de puțin mai multă mișcare din partea Coca-Cola & Happy Moves, dar și de două concerte: E.M.I.L. și Grimus. Sună bine, nu-i așa?

Mai multe detalii despre eveniment găsiți pe site sau pe pagina lor de Facebook. See you there!

C.


Spread the love!
  •   
  •   
  •   

There are 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *