SkirtBike #6: o comunitate de bicicliste, din ce în ce mai mare

Spread the love!
  •   
  •   
  •   

Anul acesta, peste 1000 de bicicliste au ales să pedaleze alături de noi la cea de-a șasea ediție SkirtBike. Atât de multe fete frumoase la un loc nici că am văzut până acum. 🙂 De sub ochelarii mei de soare priveam cu atenție cele mai mici detalii pe care fetele le-au pregătit pentru ținuta și bicicleta lor, le citeam bucuria în ochi și entuziasmul că aveau să participe la o nouă defilare, dar și mândria cu care pedalau, de parcă erau cel puțin pe covorul roșu de la Cannes.

Da, a face parte dintr-o comunitate te face mai puternic, îți dă curaj și te motivează atunci când ai nevoie. Iar SkirtBike este comunitatea biciclistelor șic, a fetelor care aleg bicicleta ca mijloc alternativ de transport, fără a renunța la propriul stil. La noi încă există reacții de uimire când, îmbrăcată într-o ținută elegantă, o femeie se urcă pe bicicletă. În orașele bike-friendly din Occident astfel de apariții sunt la ordinea zilei, și asta pentru că a merge pe bicicletă nu presupune (doar) haine sport, de sus până jos, nu înseamnă că trebuie să te „ascunzi”, ci dimpotrivă!

SkirtBike încurajează femeile de pretutindeni to ride like a girl! 🙂 Să fie libere, feminine, vesele și colorate. Să fie așa cum sunt în fiecare zi! Iar pe #7iunie sute de fete au demonstrat asta mai mult decât ne-am fi imaginat.

foto: SkirtBike

foto: SkirtBike

Tot anul acesta m-am alăturat echipei de organizare/voluntari și, deși asta a însemnat ore bune de scris email-uri și articole, după programul de birou, am făcut-o cu mare drag! What can I say? I love my “job”! 🙂 Serios, e tare plăcut să lucrezi cu oameni cu care ai în comun aceleași pasiuni, e minunat să faci bucurii celorlalți și e extraordinar de bine să primești felicitări la sfârșit!

foto: SkirtBike

foto: SkirtBike

Andreea a scris foarte frumos pe blog despre SkirtBike 2015, iar toate fotografiile de la eveniment le găsiți aici.

p.s. mulţumesc mult Lachatterie pentru coroniţa de flori. S-a potrivit perfect cu ţinuta mea. 🙂

SkirtBike 2015 (7)


Spread the love!
  •   
  •   
  •   

There are 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *