O rutina placuta

Spread the love!
  •   
  •   
  •   

Ieri, in drum spre casa, am citit scris mare si colorat urmatorul mesaj: „Optimistii se imbolnavesc mai rar.” Nu stiu daca am reprodus exact mesajul, insa era vorba de afisul lipit pe geamul unei farmacii. Primul lucru la care m-am gandit a fost ca mai am putin si ajung acasa unde ma asteapta Bruno, codita mea fara astampar. Prin urmare, Bruno e „pastila mea de fericire” pentru ca nu exista bucurie mai mare pentru mine cand deschid usa si el se „zvarcoleste” in toate felurile cu putinta.

886708_577117958965370_1548547256_o

Este o rutina din care nu imi doresc sa ies niciodata. „Ce face Bruni? A mancat? Cine e fericit? Cine a fost cuminte?” sunt doar cateva din cuvintele pe care i le adresez zi de zi lui Bruno, in schimbul carora primesc o multime de pupici si labute jucause.

Apoi, incearca sa te schimbi in ceva mai comod in timp ce niste dinti mici, dar puternici, iti trag papucii din picioare, iti fura sosetele sau incep sa rontaie manseta bluzei. „Nu, Bruni, da-i drumul, da-i drumul!” incerc eu sa ma impun si sa scap, dar de unde, ghemotocul de blana e atat de ambitios (seamana cu mine 😛 ), incat pana la urma cedez.

Evident, masa de seara nu o servesc niciodata singura, si asta pentru ca Bruno isi asteapta cu nerabdare ardeiul rosu – care nu trebuie sa lipseasca din frigiderul meu si meniul lui – si painica prajita, pe care le mananca ca un pofticios ce este (din nou, trasatura de familie).

Partea cea mai distractiva este joaca. Cateva minute (atunci cand nu am foarte mult timp) sau o ora de joaca cu Bruno pe zi este tot ce am nevoie ca sa imi dau seama ca nu m-am inselat atunci cand mi-am dorit un catel. Masaj pe burtica, pe spate, rostogoliri, alergat dintr-o camera intr-alta, furisari pe sub pat, cam asta facem noi in mod deosebit seara, daca nu e weekend si avem mai multe ore la dispozitie.

Aaa, si cel mai frumos moment este atunci cand ne pregatim de culcare. Cand nu doarme pe hol, Bruni se face cat un covrig si se pune pe picioarele mele sau langa spatele meu, astfel incat sa se asigure ca sunt acolo. E minunat sa simti un corp asa mic langa tine, sa il asculti cum respira ca un „om mare” si sa te bucuri ca este al tau.

Va imaginati „ritualul” asta zi de zi? Eu da, si asa imi doresc sa ramana mereu. 🙂


Spread the love!
  •   
  •   
  •   

There are 1 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *