Cursul de Formator – o experienta polivalenta

Spread the love!
  •   
  •   
  •   

Se implineste o saptamana de cand am „absolvit” cursul de Formator in cadrul companiei Vision Consulting si sapte zile de cand mi-am descoperit o latura pe care o credeam inexistenta, si anume aceea de a preda. Dintotdeauna am fugit de ideea de a deveni profesor. Nu am o explicatie concreta, insa cel mai probabil modul „comunist” de invatare prin care am trecut cu totii in anii de gimnaziu si liceu nu mi-a dezvoltat o afinitate catre acest job.

Dupa 6 zile de invatare experientiala in cadrul cursului de Formator, pot spune ca mi-am schimbat parerea la 360 de grade. In primul rand, sa lamurim ce inseamna Formator. Lasand la o parte limbajul academic, Formatorul este acea persoana capabila sa formeze adulti prin metode neconventionale, interactive, experientiale.

Cursul de Formator are, asadar, obiectivul de a-i invata pe viitorii (potentialii) traineri cum sa:

– transfere informatia intr-un mode eficient unor categorii diferite de participanti se

– identifice nevoile acestora

– isi conceapa si organizeze design-ul de curs de la A la Z

-faciliteze invatarea (altfel spus, sa conduca participantii spre constientizare sau spre antrenarea unui comportament sau a unei abilitati)

– stapaneasca arta adresarii intrebarilor

– reactioneze in situatii care mai de care mai neasteptate

…si lista ar putea continua la nesfarsit. In doar 6 zile am invatat, printr-o modalitate absolut neconvetionala, sa ne depasim anumite limite sau temeri, cu care fiecare dintre noi am venit in prima zi. Timp de doua weekend-uri, Catalina Mariuta (Vision Consulting), un trainer plin de entuziasm, pasiune si muuulta rabdare, ne-a trecut pe toti prin mai multe stadii de invatare, incat fiecare dintre noi am fost capabili sa asimilam informatii si cunostinte poate mai mult decat ne-am fi asteptat.

Cum decurge o zi de curs?

Incepe la ora 8.30 cu o cafea aromata sau un ceai verde, alaturi de biscuiti deliciosi si discutii aprinse, in speranta ca ne vom trezi. Dupa aproximativ 20 de minute urmeaza un Ice-breaker din partea Catalinei care de fiecare data ne surprinde cu jocuri noi. O mica recapitulare a ceea ce am invatat in ziua precendenta este si ea pe lista noastra. Intreg procesul decurge cat se poate de relaxant, precum o discutie intre prieteni, si nicidecum ca la scoala unde stai „ca pe ace” pana cand iti vine randul.

Tot ceea ce urmeaza sa invatam sta pentru noi sub semnul intrebarii pana la finalul zilei. Si asta pentru ca nu exista clasica prelegere, ci mai degraba o „impletire” de concepte cu brainstorming-uri, jocuri de rol, dezbateri contradictorii sau teamworking, pentru ca la finalul zilei sa plecam cu un bagaj de cunostinte in plus si, cum s-a intamplat in cazul meu, cu idei pe care de abia astept sa le pun in practica si cu mai multa incredere in sine si in ceea ce cunosc in prezent.

Partea buna a acestui curs de Formator este faptul ca te pune in situatii concrete si se bazeaza pe foarte multa practica, in fiecare zi fiecare dintre noi avand ocazia sa trecem „la catedra” si sa cream sesiuni de training reale. Astfel, iti dezvolti abilitatile de orator, cele de trainer, iti antrenezi vocea, tonul si, de asemenea, comportamentul nonverbal, foarte important intr-o situatie de acest gen.

Ce mi-a placut foarte mult mie, si totodata m-a ajutat, a fost feedback-ul venit atat din partea Catalinei (trainerul nostru), cat si din partea colegilor, ceea ce inseamna un total de 9 perspective diferite care te ajuta sa iti construiti la final o imagine despre tine insuti, despre ceea ce ai de indreptat, dar mai ales despre lucrurile bune pe care le faci cu pasiune si istetime.

Si nu numai eu am fost incantata, ci si colegii mei:

„A fost o experienta foarte folositoare in care am cunoscut oameni minunati. Prezenta in TOT a lamurit o serie de lucruri importante. Am gasit in trainer toate raspunsurile de care aveam nevoie pentru a duce activitatea mea la un alt nivel. Felicitari Catalina pentru acest curs si multumesc tuturor participantilor pentru schimbul de experienta avut.” ne poveste Silviu Suditu, Competence Call Center.

Cristina Jinaru, Adecco Resurse Umane, marturiseste si ea ca “as merge oricand mai departe cu programe de formare si team buildinguri realizate de Vision Consulting. Catalina este o prezenta agreabila si mi-a creat o stare de confort, totodata o stare buna de invatare.“

Ultima zi

Pentru ca orice inceput are si un sfarsit, Ziua a 6-a reprezinta „Ziua Judecatii”, momentul in care constientizezi cate lucruri ai deprins intr-un timp relativ scurt, constati ca ai reusit sa obtii ceea ce ti-ai propus si descoperi cat de multe iti rezerva viitorul in urma acestui curs. Ziua de duminica incepe, asadar, cu un test grila si o prezentare de 15 minute pe care trebuie sa o sustii in fata colegilor. Emotiile sunt mari, ca la orice examen, insa nu atat de mari deoarece vei constata ca, odata ajuns in fata, tot ceea ce ai invatat capata sens si totul se desfasoara cat se poate de natural.

Ar mai fi de mentionat faptul ca acest curs este acreditat CNFPA, fiind insotit si de o diploma care sa ateste cunostintele deprinse.

Ceea ce v-am povestit a fost din propria experienta, insa mai multe informatii puteti obtine pe site-ul www.visionconsulting.ro sau la persoana de contact Claudia Mirica (claudia.mirica@visionconsulting.ro).


Spread the love!
  •   
  •   
  •   

There are 0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *