Cat de mult iti schimba viata un catel?

Spread the love!
  •   
  •   
  •   

Cei care au un catel, stiu deja raspunsul si, cel mai probabil, vor fi de acord cu mine. Cei care inca sunt indecisi asupra cresterii unui patruped vor avea suficiente motive cat sa adopte sau sa isi cumpere un catel, sau nu.

Pentru mine, schimbarea a fost cat se poate de pozitiva. Pe Bruno (micutul meu Yorkshire Terrier Toy) l-am primit cadou de la cei mai buni prieteni care intotdeauna au stiut cum sa ma bucure, dar acest dar le-a intrecut pe toate. Cu o luna si o saptamana inainte de ziua mea m-am trezit cu “monstruletul” in casa, scos parca din jobenul unui magician (mai exact, geaca prietenului meu H.). Era atat de mic, incat imi era frica sa il tin in brate. Atat de speriat, incat saracutul nu scotea un zgomot, ce sa mai zic de latrat.

Din acel moment am stiut ca viata mea se va schimba si ca nu mai exista cale de intoarcere. Desi mi-a fost teama, si imi este in continuare, sa nu se imbolnaveasca, sa nu se loveasca prin casa, sa nu rontaie firele de cablu si sa se electrocuteze (am avut si ganduri de genul acesta), am stiut de la inceput ca ma voi descurca intr-un fel sau altul. Acum, dupa aproape o luna de cand il am pe Bruno, m-am mai calmat si avem un program al nostru.

Sunt atatea lucruri pentru care se merita sa ai un catel. Intotdeauna va fi galagie in casa si aici ma refer la galagie “placuta”, in sensul ca niciodata nu te vei simti singur/a. Cand ii auzi labutele pe parchet “top, top, top” imediat il cauti cu privirea si un zambet larg iti cuprinde fata, cand il auzi cum plange si topaie la marginea patului ca sa il iei si pe el langa tine, imediat te transformi in cea mai inimoasa persoana din lume.

Atunci cand vin de la serviciu, urc scarile mult mai repede decat inainte, pentru ca stiu ca cineva ma va intampina fericit acasa. Cum pun cheile in clanta, cum se aude miscare prin casa si, din cand in cand, un latrat cam “pitigaiat”. Apoi, urmeaza seria de pupaturi si “sarituri la trambulina” in tentativa de a se catara pe piciorul meu (Bruno probabil isi imagineaza ca este pisica); cu greu apuc sa ma descalt fara sa ma impiedic de piciorusele lui firave. Nu conteaza cat de grea a fost ziua mea, Bruno mereu are grija ca eu sa nu ma culc suparata.

Partea mea preferata este atunci cand dormim impreuna si dimineata la 6,30-7  imi da trezirea – si nu, nu faptul ca ma trezesc cu noaptea in cap este partea placuta, ci felul in care Bruno ma atentioneaza “Hey, wake up, wake up”, lovindu-mi obrazul, nasul sau ochii cu labutele lui pufoase. Este un sentiment atat de frumos, incat numai cei care au un catelus acasa isi pot imagina ceea ce eu am descris in cuvinte.

Daca mi se intampla sa nu stiu unde mi-am lasat papucii de casa, trebuie doar sa arunc o privire la canapeluta lui Bruno deoarece el strange acolo toate perechile din casa. Nu conteaza ca are doar 20 cm lungime si 1.5 kg, el fuge cu papucul in gura de la un capat la altul al apartamentului si este maxim de bucuros.

In plus, „Bruni” (asa cum il alinta prietena si colega mea de apartament M.) al meu este si inteligent. A invatat dupa numai cateva zile sa isi faca nevoile la pampers (un fel de paturica absorbanta folosita pentru cateii de talie mica) si raspunde (nu chiar mereu) atunci cand il strig. Mai avem de furca cu muscatul – se pare ca mana mea este mult mai gustoasa decat orice jucarie, desi am inteles ca asa fac toti cateii cand sunt mici.

Peste o saptamana urmeaza si „marea evadare” cand il voi scoate pe Bruno afara si il voi lasa sa se plimbe in voie. Suntem amandoi pregatiti si nerabdatori, sper doar sa avem vreme frumoasa pentru ca, cu siguranta, vom face multe, multe poze.

M-am obisnuit atat de mult cu el, incat nici nu imi imaginez cum ar fi sa nu il mai am. Momentan sunt curioasa cum vor evolua lucrurile si la ce alte „surprize”sa mai ma astept din partea lui Bruno, insa va recomand cu drag un catel deoarece orice responsabilitate care vine cu achizitionarea lui va fi stearsa cu buretele in momentul in care veti vedea cate bucurii va poate aduce. Mai mult, pentru cei care isi doresc un bebe pe viitor, pot incepe cu cresterea unui catel. Vor avea parte de o experienta constructiva.

Cam atat deocamdata, dar va voi tine la curent cu aventurile lui Bruno caruia i-am facut si pagina de fani: Bruno, The Magic Dog 🙂


Spread the love!
  •   
  •   
  •   

There are 3 Comments

  • Zambet says:

    stiu sentimentul…..am un caine de aproape 6 ani de cand face parte din viata noastra…nu as renunta la el pentru nimic in lume…sa aveti multe zile frumoase impreuna.

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *