8 prieteni, 6 zile de vacanta, 2 tari pregatite de sarbatoare (1)

Spread the love!
  •   
  •   
  •   

Anul trecut, desi inca nu sunt obisnuita cu noile „coordonate”, mi-am indeplinit o dorinta, aceea de a calatori in perioada sarbatorilor de iarna. Exceptand Craciunul, pe care il voi petrece intotdeauna alaturi de familie, noaptea dintre ani mi se pare o buna oportunitate de a „migra” si de a „bifa” inca un oras pe lista vacantelor.

O vacanta in afara granitelor tarii, in orase aglomerate, din punct de vedere turistic, in timpul sarbatorilor de iarna, nu presupune cheltuieli foarte mari, daca te organizezi din timp. Cazarea si transportul sunt primele aspecte de care trebuie sa tii cont, dupa ce ai ales destinatia, desi de multe ori, poti avea schimbari neasteptate de situatie, cum a fost si cazul nostru.

Viena a fost, inca de la inceput, destinatia noastra. Nu mai este niciun secret faptul ca acest oras este unul dintre cele mai frumoase, primitoare si vizitate capitale in luna decembrie. Austriecii au reusit sa faca o traditie din „Craciunul Vienez”, targurile cu decoratiuni si preparate culinare traditionale, focurile de artificii de Revelion, dar si prin „exploatarea” la maxim a simbolurilor nationale.

Insa, dupa ce am stabilit ca vom merge cu masina, deoarece era mult mai rentabil decat cu avionul, ne-am dat seama ca am putea vizita mai multe locuri. De aceea, ne-am impartit zilele de concediu astfel: 3 zile Budapesta, 3 zile Viena.

Asadar, 8 prieteni (Ioana, Horia, Ana, Catalin, Silvia si Dorian, Dana si Cata, a.k.a. me 🙂 ) si-au inceput calatoria in noaptea de 26 decembrie spre 27 decembrie, increzatori in zilele ce vor urma.

Ziua 1

Pentru a evita aglomeratia din Romania care ar fi ingreunat si mai mult calatoria noastra, tinand cont de infrastructura si asa „firava” , am plecat undeva in jur de ora 2 a.m. Nu am intampinat niciun fel de probleme, nici macar la granita, in timp ce autostrazile din Ungaria ne-au demonstrat inca o data ca la ei se poate, si la noi nu. Singurul impediment atunci cand ai de parcurs o distanta de cateva sute de kilometri este faptul ca amortesti :), insa te poti opri oricand la una din benzinariile din „apropiere” care te asteapta cu un ceai cald, o cafea aromata sau un sandvis delicios.

Undeva in jur de ora 16 am intrat in Budapesta. La prima vedere, „peisajul” mi s-a parut trist si neatragator. Eram constienta de faptul ca zilele insorite de vara nu se pot compara cu frigul ce „guverneaza” in lunile reci, de aceea nu am vrut sa anticipiez ceea ce avea sa imi dezvaluie orasul mai tarziu, deoarece rezultul a fost mult mai frumos decat asteptarile.

Prima seara in Budapesta a insemnat o plimbare prin centrul orasului, dupa care, cu greu ne-am hotarat unde sa mancam. Am ales intr-un final un „gastro-bar” restaurant (Pesti Disznó) unde, din pacate, m-am ales cu o supa de dieta (apa si legume fierte) din cauza meniului nu foarte explicit :). Cum era de asteptat, strazile erau impodobite cu zeci de luminite si figurine care infrumuseteau orasul si luminau noptile.

Ziua 2

Dis-de-dimineata, ne-am pus pe vizitat si „colindat”. Primul care ne-a iesit in cale a fost Parlamentul. Desi o „aripa” a acestuia era in renovare si nici nu l-am putut vizita pe interior, arhitectura sa in stil neo-gotic ne-a impresionat pe loc. Situat in Piata Lajos Kossuth (statia de metrou poarta aceeasi denumire), acesta este situat pe malul Dunarii si este in prezent cea mai mare cladire din Ungaria.

Incet, incet, ne-am indreptat spre Podul cu Lanturi sau Chain Bridge, cel mai notabil pod din Budapesta, fiind primul construit peste Dunare pentru a lega Pesta de Buda. Desi sunt 9 poduri care traverseaza fluviul, acesta este cel mai vizitat de turisti, iar arhitectura sa contribuie la aspectul general al capitalei. Noaptea, zecile de luminite il transforma intr-o atractie idilica.

Dupa ce l-am parcurs, am ajuns la „poalele” Castelului din Buda. Ne-am amuzat foarte tare de calatoria cu funicularul, care a durat cateva secunde. Cu ajutorul acestuia poti ajunge la castel, asta daca nu preferi scarile :). Spre deosebire de Parlament, Castelul din Buda este construit in stil baroc, cu accente medievale. Din pacate, timpul a fost inamicul nostru, de aceea nu am putut arunca o privire si in interior. Insa, exteriorul cladirii, dar si panorama oferita au fost suficiente pentru a ramane cu o amintire placuta.

Ziua de 28 decembrie a fost cea mai aglomerata. Au urmat alte obiective turistice cum ar fi Biserica Mátyás sau Matthias Church a carei arhitectura a fost schimbata de mai multe ori, in functie de cine conducea tara in perioada respectiva. In prezent, se observa un stil neo-gotic, acoperisul colorat „inveselind” putin atmosfera. Biserica a fost martora la multe incoronari si ceremonii regale, de aceea importanta ei este cruciala. De asemenea, mai exista „ramasite”, cum ar fi diverse forme geometrice si motive florale, care amintesc de ocupatia otomoana cand biserica a fost transformata in principala moschee din Buda.

In imediata ei apropiere se regaseste Bastionul Pescarilor, o constructie interesanta din punctul meu de vedere, astazi fiind utilizat ca loc de promenada si atractie turistica.

Seara am incheiat-o cu o plimbare la targul de Craciun ce se desfasura in fata Catedralei Sf. Stefan. Aceasta este un alt simbol al Budapestei si merita vizitata. Cu o inaltime de 96 de metri, cladirea este cea mai mare biserica din Ungaria si poarta numele primului rege crestin al tarii. Casutele din lemn erau pline „ochi” cu decoratiuni, preparate traditionale si alte suveniruri, insa ceea ce ne-a luat total prin surprindere a fost o proiectie pe fatada bisericii cu ilustratii de sarbatoare: fulgi de nea, stelute, turta dulce, braduti, etc.

Ziua 3

Nu ne-am asteptat niciodata ca in 3 zile de „drumetie” sa acoperim toata Budapesta insa, in ultima zi petrecuta in capitala Ungariei, am ales sa vizitam Citadela. Denumita si Ochiul Budapestei, Citadela ofera cea mai buna panorama asupra orasului. Dupa ce am urcat cel mai inalt deal din Budapesta, caci acolo este situata vechea fortareata, timp de o ora si ceva ne-am relaxat sub razele calde ale soarelui si am facut o mica sedinta foto pentru a avea cele mai frumoase amintiri. La plecare, am trecut prin cartierul rezidential, deoarece acesta se afla la poalele dealului si adaposeste poate cele mai frumoase si luxoase locuinte din capitala, dupa care ne-am oprit pret de cateva minute si intr-o mica piateta, amenajata modern cu elemente metalice.

Váci utca sau Váci Street a fost urmatoarea noastra destinatie. Ne doream foarte mult sa intram intr-un pub, restaurant, bar, in orice locatie, deoarece eram obositi si „inghetati”. Niste prieteni ne-au recomandat restaurantul Ruben Place de pe Magyar utca, o straduta adiacenta „arterei” principale. Aici am fost incantata de felul de mancare pe care mi l-am ales, daca retin bine, era vorba de piept de curcan cu bacon, servit cu garnitura de orez si ciuperci…mmm! 🙂

Inainte de a ne indrepta spre „casele” noastre, am ales sa ne plimbam pe strada mai sus mentionata, fiind considerata cea mai aglomerata „alee” din centrul Budapestei. Aici, mii de turisti iti petrec timpul prin zecile de restaurante si magazine puse la dispozitia lor, iar atmosfera vivace pe care o puteai simti demonstreaza faptul ca frigul nu este un impediment in calea distractiei pentru tineri si nu numai.


Spread the love!
  •   
  •   
  •   

There are 2 Comments

  • wish2go says:

    Budapestaaaa, ce dor mi-e de ea 🙂

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *